ODEG testează scenarii de urgență cu THW și pompierii din Berlin pentru creșterea siguranței feroviare
ODEG – Ostdeutsche Eisenbahn a desfășurat recent un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență, simulând o coliziune între o locomotivă și un automotor GTW în zona unei macazuri, incident care a dus la deraierea ambelor vehicule. Scenariul a permis testarea în condiții reale a procedurilor de ridicare și stabilizare a materialului rulant, în colaborare cu Technisches Hilfswerk (THW) și cu serviciul tehnic al pompierilor din Berlin.
În cadrul exercițiului au fost evaluate mai multe tehnici de ridicare a vehiculelor feroviare, iar metodele utilizate s-au dovedit eficiente și adecvate cerințelor operaționale ale operatorului. ODEG subliniază că astfel de antrenamente sunt esențiale pentru gestionarea rapidă și sigură a incidentelor, iar cooperarea strânsă cu THW reprezintă un element-cheie în strategia companiei de a consolida siguranța în exploatare.
Operatorul intenționează să extindă și să formalizeze colaborarea cu THW, având în vedere că organizația este prezentă în toate regiunile în care ODEG operează și poate interveni rapid în caz de evenimente feroviare. Reprezentanții companiei au mulțumit tuturor participanților pentru profesionalism, schimbul deschis de experiență și angajamentul comun pentru creșterea siguranței în transportul feroviar.
Foto&info: ODEG
