Memorandumul semnat de Serbia împreună cu Ungaria și Macedonia pentru dezvoltarea transportului feroviar de marfă între Europa și regiunea Balcanilor va depărta România de creșterea tranzitului feroviar de marfă

Rail Cargo România a început să asigure tracțiunea trenului Yusen între Chiajna și Constanța

„Srbija Kargo” a anunțat aderarea, alături de Rail Cargo Hungaria și Železnice Republike Severne Makedonije Transport, la un memorandum trilateral de cooperare dedicat creșterii semnificative a transportului feroviar de marfă între Europa și regiunea extinsă a Balcanilor. Documentul urmărește consolidarea legăturilor logistice internaționale și optimizarea fluxurilor de marfă, cu accent pe creșterea capacității pe axa strategică Budapesta–Belgrad.

Acest memorandum demonstrează încă odată că România începe să fie din ce în ce mai departe de posibilitatea fructificării căilor ferate prin creșterea traficului feroviar de marfă de tranzit între vestul europei și Marea Neagră și sud-estul europei, mai ales din cauza modernizării greoaie a coridoarelor, a ineficienței planificării trenurilor din zona operatorului de infrastructura, fapte care duc la un tranzit de minim 1-2 zile de la vest la est a trenurilor de marfă. Uneori un tren de marfă are nevoie si de 24 de ore pentru a tranzita cei maxim 50 km dintre zona Videle și București Băneasa, pentru a ajunge la Constanța. Odată cu consolidarea infrastructurii și a colaborării dintre țările vecine, România va fi ocolită prin sud pentru accesul către porturile la Marea Neagră dar și către porturile din sudul europei, Bulgaria și Grecia devenind treptat mult mai atractive feroviar.

Potrivit semnatarilor, obiectivul este ca volumul transportului feroviar dintre cele trei țări să atingă și chiar să depășească nivelurile înregistrate în prima decadă a anilor 2000. Memorandumul acoperă două direcții principale: transportul de mărfuri între China și Europa prin coridoarele feroviare existente și transportul mărfurilor care sosesc sau pleacă din porturile europene, printr-o combinație eficientă de transport feroviar și rutier.

Partenerii subliniază avantajele clare ale transportului feroviar organizat în mod integrat: timpi de tranzit mai scurți, costuri reduse, predictibilitate ridicată, procese logistice mai eficiente și un impact mai mic asupra mediului. Memorandumul recunoaște rolul crucial al transportului feroviar de marfă în dezvoltarea economică durabilă și necesitatea modernizării continue a serviciilor oferite clienților.

Documentul stabilește și direcțiile de cooperare pentru perioada următoare, printre care: dezvoltarea transportului intermodal, simplificarea procedurilor vamale și de frontieră, introducerea soluțiilor digitale comune (precum documente electronice și monitorizare în timp real), creșterea interoperabilității tehnice, extinderea serviciilor pe piețele europene și coordonarea investițiilor în infrastructură. De asemenea, sunt prevăzute programe de formare profesională și schimb de expertiză între companii.

Prin acest memorandum, Serbia, Ungaria și Macedonia de Nord își propun să consolideze poziția regiunii în lanțurile logistice europene, să îmbunătățească conectivitatea feroviară și să contribuie la dezvoltarea unui sistem de transport mai eficient și mai sustenabil.

Foto: mobilitate.eu