Iașul pregătește un nou inel rutier cu tramvaie în jurul Palatului Culturii și lansează licitații de peste 389 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii de tramvai
Primăria Municipiului Iași a inițiat procedura de achiziție pentru un proiect major de reorganizare a circulației în zona Palatului Culturii, investiție finanțată prin Programul Regional Nord‑Est 2021–2027. Proiectul prevede crearea unui inel rutier cu sens unic în jurul Palatului, cu coborâre pe strada Palat spre Podu Roș și urcare pe strada Sf. Lazăr până la intersecția cu Anastasie Panu, modificare care va influența atât traficul auto, cât și traseele mijloacelor de transport public.
În paralel, municipalitatea derulează două proiecte complementare dedicate infrastructurii de tramvai pe tronsonul Podu Roș – Anastasie Panu. Primul, „Reabilitare linii de tramvai Podu Roș – Anastasie Panu”, are o valoare totală de 89,58 milioane lei, iar al doilea, „Extindere cale de rulare tramvai Podu Roș – Anastasie Panu”, este estimat la 54,48 milioane lei. Împreună, cele două investiții însumează 144,07 milioane lei, aproximativ 28,8 milioane de euro. Licitația lansată pentru execuția lucrărilor are o prevedere financiară de 94,85 milioane lei fără TVA, iar ofertele sunt așteptate până la 17 aprilie 2025.
Un alt proiect aflat în procedură de achiziție vizează reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare a tramvaielor între Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” și stația Triumf, inclusiv rondul. Valoarea totală a investiției este de 85,6 milioane lei, iar licitația are o prevedere financiară de 58,34 milioane lei fără TVA. Lucrările includ modernizarea a 1.416 metri de cale dublă, 120 metri de cale simplă, trotuarelor pe o suprafață de peste 6.000 mp, spațiilor verzi și a elementelor de siguranță, precum și modernizarea stațiilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și rond Triumf. Ofertele sunt așteptate până la 3 aprilie 2025.
Municipalitatea derulează și un proiect separat pentru achiziția a 10 tramvaie noi de 22 de metri, cu o valoare estimată de 159,75 milioane lei, contribuind la modernizarea flotei de transport public. În total, investițiile finanțate prin Prioritatea 4 – Mobilitate urbană durabilă din Programul Regional Nord‑Est însumează 389,36 milioane lei, echivalentul a aproximativ 77,8 milioane de euro.
Foto: mobilitate.eu
