Finala Campionatului European de tenis de masă în direct pe TVR 2 și TVR HD

Duminică, de ora 15.00, România și Germania își vor disputa ultimul act al competiției din Luxemburg.

Finala Campionatelor Europene de Tenis de Masă, feminin se vede în direct duminică, 17 septembrie, de la ora 15.00, pe TVR 2 și TVR HD. România și Germania se vor duela pentru titlu, după ce tricolorele au trecut sâmbătă de naționala Rusiei. Partida va fi comentată de Dragoș Cojocaru.

Cu trei titluri europene la activ, naționala feminină de tenis de masă a României vrea să schimbe argintul de acum doi ani, în aur în finala Campionatului European pe echipe. Tricolorele s-au calificat în finală după ce au învins, sâmbătă, echipa Rusiei și au ajuns în ultimul act al competiției organizate în Luxemburg. Echipa Germaniei a câștigat în fața Olandei, în cealaltă semifinală a competiției. Este pentru a opta oară când România ajunge în finala Europeanului, ultima oară întâmplându-se în 2015.



În perioada 13-17 septembrie, s-a desfășurat Campionatul European pe Echipe Seniori de la Luxemburg. Echipa feminina este formată din: Eliza Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean-Monteiro, Irina Ciobanu si Adina Diaconu. Antrenori: Viorel Filimon, Elena Sebe.

TVR 2 este un canal generalist, cu programe interesante, educative și relaxante pentru întreaga familie. Post proactiv, dinamic și cu atitudine, din care nu lipsește prospețimea și viziunea modernă, TVR 2 aduce zilnic telespectatorilor informații de ultimă oră, unicul concurs de cultură generală, ‘Câștigă România!’, serialele coreene, filme și seriale în premieră, filme de artă și premiate, dar și divertisment antrenant alături de artiști cunoscuți și îndrăgiți publicului larg.

Foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *