Au fost demarate primele lucrări la podul CFR Constanța din București

Au fost demarate primele lucrări la podul CFR Constanța din București

Autoritățile locale anunță că au fost demarate lucrările de reabilitare a podului CFR Constanța din București, cu partea de hidroizolație și refacerea sistemului de drenaj, care se execută pe partea superioară a pasajului. Deja s-a refăcut partea dinspre strada Carpați.

Conform consilierului local al sectorului 1, Cristian Bulfon, „De câteva zile, o echipă de muncitori efectuează lucrări de izolare a părții superioare a tablierului podului, pentru ca apa pluvială și cea provenită din topirea zăpezii să nu se mai infiltreze și să se scurgă pe carosabil. De altfel, infiltrațiile deteriorează și structura podului, iar aceste lucrări sunt absolut necesare, mai ales că de prin anii 80 nu s-a mai intervenit în acest sens.
Se construiesc canale de colectare, se impermeabilizează suprafețele și se refac canalele colectoare.
Din discuțiile de la fața locului cu cei din echipă, mi s-a spus că s-a început cu partea dinspre ”Chibrit”, urmând ca, gradat, întreaga suprafață a podului să fie supusă acestor lucrări, astfel încât traficul feroviar să nu fie închis.
Este de dorit să existe un comunicat din parte CFR care să prezinte etapele lucrărilor, ținând cont că de importanță majoră sunt și lucrările de consolidare și refacere de la nivelul stâlpilor, părții inferioare a tablierului și a culeelor (părțile laterale pe care stă tablierul).”





Foto&info: Cristian Bulfon CLS1/Dan Tudorache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *