Contract semnat pentru structurile ce vor lega feroviar Tymbark de Limanowa în cadrul proiectului PNRR Podłęże–Piekiełko

Contract semnat pentru structurile ce vor lega feroviar Tymbark de Limanowa în cadrul proiectului Podłęże–Piekiełko

PKP Polskie Linie Kolejowe a semnat contractul pentru modernizarea secțiunii feroviare Tymbark–Limanowa, un nou pas major în avansarea proiectului strategic „Podłęże–Piekiełko”. Investiția depășește 1,6 miliarde zloți brut și va fi realizată în următorii trei ani de consorțiul Gülermak S.A. și Intop S.A. Lucrările includ construirea unui nou traseu feroviar, cu 14 kilometri de linii noi, 17 poduri și viaducte, precum și două dintre cele mai mari structuri ale proiectului: un tunel și o estacadă de aproximativ 2 kilometri lungime.

Noua infrastructură va permite trenurilor de pasageri să circule cu până la 150 km/h, reducând semnificativ timpii de călătorie. După finalizarea lucrărilor, drumul dintre Limanowa și Nowy Sącz va dura aproximativ 20 de minute, iar legătura cu Cracovia va fi posibilă în circa 40 de minute. Proiectul prevede și modernizarea stației Tymbark, construirea unui nou punct de oprire în Koszary și adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu mobilitate redusă. În plus, nouă treceri denivelate și noi drumuri locale vor crește siguranța rutieră în zonă.

Reprezentanții Ministerului Infrastructurii subliniază că investiția va stimula dezvoltarea economică și socială a regiunii, iar PLK confirmă că proiectul avansează în ritm accelerat. În paralel, continuă lucrările la stația Limanowa și pe alte secțiuni ale proiectului, inclusiv între Limanowa și Nowy Sącz, respectiv între Szczyrzyc și Tymbark. În perioada următoare vor începe și lucrările pe segmentul Podłęże–Gdów, pentru care a fost semnat recent un contract de peste 3 miliarde zloți.

„Podłęże–Piekiełko” este cea mai mare investiție feroviară aflată în derulare în Polonia, incluzând modernizarea a 75 km de linii existente și construirea a 58 km de linii noi, menite să îmbunătățească legătura Cracoviei cu Podhale și regiunea Sądeczczyzna. Proiectul este finanțat parțial prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Foto&info: PKP PLK