A fost reconfigurată circulația pe Bulevardul Chișinău. Nu mai este permisă parcarea în spic și pe trotuare

Lucrările de modernizare a liniilor de tramvai pe Bulevardul Chișinău avansează, fiind finalizate excavațiile, iar echipele se concentrează pe pregătirea fundației viitoarei căi de rulare și pe lucrările la rețelele edilitare. De asemenea, se lucrează la realizarea fundațiilor noilor stâlpi ce vor susține rețeaua de contact.
Zilele trecute au avut loc lucrări de reconfigurare și aducere la un semi-normal urban al traficului pe bulevard. Astfel, a fost interzis parcatul pe trotuare, fiind date amenzi și avertismente constant celor care mai parchează ilegal, iar sistemul de parcări a fost reorganizat. Astfel, nu se mai parcheaza în zona intersecțiilor, curbe, colțuri, treceri de pietoni, fiind realizate și marcaje în acest sens. De asemenea, parcarile cu plată au fost reconfigurate, fiind permisă parcarea laterală pe prima bandă a arterei, anterior parcările fiind în spic, ocupând aproape două benzi pe sens, incluzând și parcările neregulamentare „pe avarii”.












Foto: mobilitate.eu