CFR SA licitează modernizarea unei treceri la nivel între Fetești și Ciulnița

CFR SA licitează modernizarea unei treceri la nivel între Fetești și Ciulnița

Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” – SA a lansat licitația pentru „Reparaţii la TN de la km 111+177 între staţiile Feteşti – Ciulniţa (proiectare şi execuţie)”, în valoare de 1,2 milioane lei. Conform SEAP, lucrările constau în „Proiectare și execuţie lucrări pentru obiectivul „Reparaţii la TN de la km 111+177 între staţiile Feteşti – Ciulniţa”, conform specificaţiilor din Caietul de sarcini, pentru readucerea acestuia în parametrii instrucţionali şi restabilirea condiţiilor normale de siguranţa circulatiei.” Ofertele pot fi depuse până la data de 09.07.2019, urmând ca atribuirea să aibă loc până la data de 09.10.2019.

Lucrările vor fi executate după avizarea planului de management al traficului feroviar și auto și obținerea tuturor avizelor și a autorizației de construire. Execuția lucrărilor se va face în închideri de linie. Vor fi cuprinse următoarele operațiuni:

– amenajarea trecerii la nivel cu dale elastice;
– reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii;
– protejarea cablurilor din zona trecerii la nivel;
– realizarea unui sistem de drenuri pentru asigurarea scurgerii apelor;
– realizarea continuităţii căii fără joante prin sudarea cap la cap a șinelor prin procedeul aluminotermic;
– realizarea niveletei căii;
– montarea de parapeţi conform normelor europene;
– realizarea semnalizării trecerii la nivel.

Durata de execuție este de maxim 2,5 luni (75 zile) dupa cum urmează: – 30 zile pentru prestarea serviciului de proiectare, de la data emiterii ordinului de începere a serviciului; – 45 zile pentru execuția lucrărilor, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.




Foto: mobilitate.eu

840 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *