CFR SA anunță finalizarea lucrărilor quick-wins și creșterea vitezei pe aproape 20 km de linie spre Cluj și Dej
Pe raza SRCF CLUJ, în cadrul programului de lucrări tip QUICK WINS, finanțate din fonduri nerambursabile PNRR, lucrările de reparații punctuale au fost FINALIZATE pe 19,372 km CF, între stațiile APAHIDA – GHERLA (firul II), ILEANDA – LEȚCA (firul I), RĂSTOCI – CUCIULAT (linie simplă), RĂZBOIENI – BOJU (firul II) și COLDĂU – BECLEAN pe SOMEȘ (firul I), intervale unde viteza maximă de circulație a trenurilor va ajunge, prin ridicarea restricțiilor de viteză (ce mai mică fiind de 15 km/h), la 100 km/h (viteza proiectată), anunță CFR SA în prezentul comunicat.
În execuție, la ora actuală, sunt lucrările pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe încă 14,43 km CF, între stațiile Gâlgău – Ileanda (linie simplă), Războieni – Cîmpia Turzii (Firul I) și în stațiile Boju și Tunel (Firul II), unde stadiul fizic înregistrează progrese de 60%-98%. De asemenea, pe intervalele aferente a încă 19 loturi au fost depozitate deja materialele și urmează demararea lucrărilor de reparații punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză.
Compania mai spune că 18 LOTURI sunt în pregătire a șantierelor, fiind în derulare etapa de achiziție și depozitare a materialelor noi de cale, conform graficului.
✔️ Lucrări finalizate și redeschise circulației
🚆 Linia CF APAHIDA – BAIA MARE
• Lot 1 Apahida – Bonțida, km 8+497- 9+800, fir II (stația Jucu) – etapa buraje
• Lot 4 Bonțida – Gherla, km 21+900-23+550, fir II (stația Iclod) – etapa buraje
• Lot 20 Ileanda – Letca, km 91+940-93+340, fir I – etapa buraje
• Lot 21 Răstoci – Cuciulat, km 98+650-100+200 (linie simplă) – etapa buraje
🚆 Linia CF RĂZBOIENI – EPISCOPIA BIIHOR
• Lot 28 Războieni – Câmpia Turzii, km 442+000-443+700, fir II (stația Călărași Turda) – etapa buraje
• Lot 29 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 443+700-446+400, fir II – etapa buraje
• Lot 30 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 446+400-449+050, fir II – etapa buraje
• Lot 39 Valea Florilor – Boju, km 465+700-468+650, fir II (stația Valea Florilor) – etapa buraje
• Lot 40 Valea Florilor – Boju, km 468+650-470+650, fir II – etapa buraje
• Lot 46, Coldău – Beclean, km 20+500 – 22+169, fir 1 – etapa buraje
🚧 Lucrări în execuție
👷Linia CF APAHIDA – BAIA MARE
• Lot 19 Gâlgău – Ileanda, km 81+400-83+450 (linie simplă) – stadiul execuției 98%
👷Linia CF RĂZBOIENI – EPISCOPIA BIIHOR
• Lot 28 Războieni – Câmpia Turzii, km 442+000-443+700, fir I (stația Călărași Turda) – stadiul execuției 85%
• Lot 29 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 443+700-446+400, fir I – stadiul execuției 65%
• Lot 30 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 446+400-449+050, fir I – stadiul execuției 60%
• Lot 41 Stația Boju, km km 472+700-475+300, fir II – stadiul execuției 68%
• Lot 42 Stația Tunel, km 475+300-478+060, fir II – stadiul execuției 65%
🚧 Șantiere în organizare pentru demarare lucrări – depozitare materiale (șină/apatare de cale/piatră spartă) 19 LOTURI:
📌Linia CF APAHIDA – BAIA MARE
• Lot 1 Apahida – Bonțida, km 8+540-9+760, fir I
• Lot 2, Jucu – Iclod, km 15+280 – km 16+800 fir II
• Lot 4 Bonțida – Gherla, km 21+900-23+550, fir I
• Lot 3, Bontida – Iclod, km 16+800 – km 21+900 fir I
• Lot 5, Iclod – Gherla, km 23+550 – km 27+600 fir I
• Lot 6, Iclod – Gherla, km 23+550 – km 27+600 fir II
• Lot 7, Iclod – Gherla, km 27+600 – km 32+050 fir I
• Lot 8, Iclod – Gherla, km 27+600 – km 32+050 fir II
• Lot 10, Gherla – Dej Călători, km 33+300 – km 38+000 fir I
• Lot 11, Gherla – Dej Călători, km 33+300 – km 38+000 fir II
• Lot 12, Gherla – Dej Călători, km 38+000 – km 41+500 fir I
• Lot 13, Gherla – Dej Călători, km 38+000 – km 41+500 fir II
• Lot 14, Gherla – Dej Călători, km 41+500 – km 45+450 fir I
• Lot 15, Gherla – Dej Călători, km 41+500 – km 45+450 fir II
• Lot 22, Letca – Băbuțeni, km 103+750 – km 105+350 (linie simplă)
📌Linia CF RĂZBOIENI – EPISCOPIA BIIHOR
• Lot 37 Stația Valea Florilor, km 461+900 – km 465+700 fir II
• Lot 43 Stația Cojocna, km 485+817 – km 488+547, fir II
• Lot 44 Cojocna – Apahida (și stația Apahida), km 488+615 – km 489+830 fir II
• Lot 45 Cojocna – Apahida, km 488+712 – km 489+230 fir I
ℹ️ În etapa de achiziție materiale – 18 loturi:
• Lot 9, km 32+050 – 32+132 fir I+II, km 32+159 -33+071 fir I+II si km 33+090 -33+300 fir I+II
• Lot 17, km 46+718 km 49+490 linie simplă
• Lot 18, km 49+490 km 52+890 linie simplă
• Lot 23, km 105+350 – km 107+450 linie simplă
• Lot 24, km 107+450 – km 108+650 linie simplă
• Lot 25, km 113+500 – km 115+100 linie simplă
• Lot 26, km 115+100 – km 116+270 linie simplă
• Lot 27, km 122+145 – km 123+556 linie simplă
• Lot 31, km 449+050 – km 450+050 fir I+II
• Lot 32, km 450+050 – km 451+050 fir I+II
• Lot 33, km 451+050 – km 453+750 fir I+II
• Lot 34, km 453+750 – km 456+250 fir I+II
• Lot 35, km 456+250 – km 457+400 fir I+II
• Lot 36, km 457+400 – km 461+900 fir II
• Lot 38, km 464+860 – km 465+750 fir I
• Lot 47 km 784+426 – 786+498, linie simplă
• Lot 48, km 81+408 – km 85+500 linie simplă
• Lot 49, km 85+500 – km 89+324 linie simplă
ℹ️ INFORMAȚII GENERALE lucrări tip QUICK WINS SRCF CLUJ:
✔️ Lungime totală: 146,88 km
→ Contracte semnate: 49
→ Valoare totală: 744,54 MILIOANE lei, fără TVA
→ DURATA de implementare: 24 de luni
👷 CONSTRUCTORI:
→ Asocierea DRUM ASFALT (România) – ZUE (Polonia) – 47 loturi
→ Asocierea CONSTRUCT I.N.G. SRL – DARIA CONST SRL – 2 loturi
→ Semnare contracte: decembrie 2022/februarie 2023
Foto&info: CFR SA