Mobilitate

Modernele tramvaie Astra Autentic din Galați au înuagurat linia de tramvai pe strada 1 Decembrie 1918

Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, anunță că din 1 aprilie a fost redeschisă circulația tramvaielor pe strada 1 Decembrie 1918. Totul după ce în a doua parte a lunii martie au avut loc mai multe probe, pentru ca ulterior tramvaiele care asigură traseul 39, într-o primă etapă din Micro 19 până la Piața H.M.…

Primăria Iași anunță finalizarea proiectului de introducere în traseu a celor 16 tramvaie Pesa

Municipiul Iași și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) au finalizat proiectul „Achiziție de mijloace de transport public – tramvaie 30 metri” din cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2015 – 2030 Iași – Zona Metropolitană. În baza acestui proiect, în ziua de 10 iunie 2020 s-a încheiat contractul cu societatea Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz SA Polonia, cu o valoare totală a investiției de circa 220 milioane lei, inclusiv TVA.…

Primăria Brăila a anulat licitația pentru două tramvaie din lipsă de ofertanți

Primăria Brăila a anulat licitația lansată în ianuarie, ce viza „ „Furnizarea a 2 tramvaie de capacitate medie în cadrul proiectului “Modernizare transport electric Parc Monument – Radu Negru“, proiect în valoare de 16 milioane lei. Conform SEAP, motivul anulării este „28.03.2022: Aceasta procedura a fost anulata automat deoarece la data limita de depunere a ofertelor nici unul din ofertantii inscrisi nu a criptat oferta financiara/sau nu a raspuns la toti factorii de evaluare electronici, dupa caz.”

Primăria Botoșani a renunțat la proiectul tramvaielor urmând să achiziționeze autobuze electrice

Cosmin Andrei, primarul Municipiului Botoșani, anunță că primăria a renunțat la proiectul de reintroducere a tramvaielor, în special din cauza costurilor crescute a acestor tipuri de proiecte și a lipsei finanțării pentru acest proiect. Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii Dialog Deschis, la postul local Tele M Botoșani.…

Primăria Cluj a lansat licitația de proiectare și execuție a magistralei 1 de metrou

Primăria Cluj Napoca a lansat licitația pentru „Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”, cu o valoare estimată la 6,6 miliarde lei și un termen de execuție de 96 de luni de la semnarea contractului.…

Solaris primește a doua comandă pentru troleibuze de 24 de metri

Solaris Bus anunță o adoua comandă de troleibuze Trollino 24, modelul cu lungimea de 24 de metri dezvoltat recent de companie și testat pentru prima data la Bratislava în noiembrie 2020. Astfel, operatorul de transport public din Bratislava, Dopravný podnik Bratislava, a comandat 16 troleibuze din această serie, urmând ca livrările să înceapă la mijlocul anului 2023.…

Van Hool, Alstom și Kiepe Electric vor livra la Paris peste 50 de autobuze electrice inovative dublu articulate

Regiunea Île-de-France, cunoscută în întreaga lume pentru inițiativele sale ambițioase de mobilitate durabilă, și autoritatea de transport, Île-de-France Mobilités, au ales soluția de transport inovatoare și durabilă de la consorțiul Van Hool – Kiepe Electric – Alstom. Această soluție, care va fi o premieră mondială, este compusă din autobuze electrice Van Hool biarticulate, lungi de 24 de metri, alimentate de bateriile cu încărcare rapidă de mare putere de la Kiepe Electric, care vor fi încărcate de sistemul de încărcare statică conductiv de la sol al Alstom.…

Alstom va livra în Chile 37 de metrouri Metropolis și sisteme de semnalizare

Alstom anunță că a câștigat un contract de 355 de milioane de euro pentru implementarea sistemului său de semnalizare Urbalis CBTC, împreună cu 20 de ani de întreținere și 37 de trenuri Metropolis către Santiago, Chile. Noile trenuri, combinate cu sistemul de semnalizare CBTC, vor ajuta la optimizarea capacității, debitului și eficienței noii linii 7 a Metro de Santiago, a cărei inaugurare este planificată pentru sfârșitul anului 2027.…

Otokar a testat un autobuz electric la Istanbul în pregătirea licitației pentru 100 de autobuze electrice

İETT, operatorul de transport din Istanbul, va lansa licitația pentru 100 autobuze 100% electrice în acest an. Testul final pentru vehiculele electrice care urmează să fie luate a fost efectuat la fabrica Otokar din Sakarya. Directorul general al İETT, Alper Bilgili, împreună cu directorii generali adjuncți și șefii de departament, au efectuat testul vehiculului 100% electric marca Otokar Electra.…