Caile Ferate Romane

ARF a lansat licitația pentru 20 de rame electrice destinate trenurilor interregionale

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat în 27.11.2022, pe SEAP, licitația pentru „Achiziția de 20 rame electrice interregionale de lung parcurs RE-IR, destinate conectării centrelor urbane din România și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri”. Valoarea maximă a contractului este de 2,37 miliarde lei.…

CFR SA a semnat contractul pentru dublarea și modernizarea liniei Timișoara – Arad

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite în prezentul comunicat că joi, 17 noiembrie, a fost semnat contractul de modernizare a infrastructurii feroviare, în valoare de 2,18 miliarde lei, fără TVA, pentru Lotul 4 RONAȚ TRIAJ – ARAD, aferent obiectivului “Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Aradˮ, finanțat cu fonduri nerambursabile prevăzute înPlanul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.…

CFR Călători lasă municipiul Cluj fără trenuri directe spre București pe timp de zi începând cu 11 decembrie

Începând cu intrarea în vigoare a noului mers de tren, 2022-2023, din 11 decembrie, CFR Călători a operat deja tradiționalele modificări și adaptări în mersul trenurilor, anul acesta marcând revenirea trenurilor Inter City dupa aproape 10 ani de absență, reprezentând un lucru bun, deși diferențele de timpi nu sunt semnificativ mai mici față de mersul trenurilor IR.…

CFR Călători și Reloc Craiova au semnat contractul pentru un nou lot de până la 23 de locomotive EA ce vor fi modernizate ICOL

CFR Călători și Reloc Craiova au semnat la finalul lunii septembrie contractul pentru „Servicii de reparaţii planificate tip RG la locomotivele electrice de 5100 KW cu montare instalaţie pentru comanda locomotivei şi Alte servicii de reparaţii constatate în prezenţa Recepţiei CFR pe fluxul de reparaţie tip RG la locomotivele electrice de 5100 KW”, sub forma unui acord cadru pe 48 de luni ce vizează maxim 23 de locomotive ce vor fi modernizate.…

CFR SA a semnat contractul pentru finanțarea electrificării și modernizării liniei Cluj – Oradea

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii transmit în prezentul comunicat că au semnat contractul de finanțare pentru ELECTRIFICAREA și REABILITAREA liniei de cale ferată CLUJ NAPOCA – ORADEA – EPISCOPIA BIHOR (166,7 km), în valoare de 9,36 MILIARDE RON, din cadrul Planului Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR).…

O firmă din Turcia și o asociere din România au ofertat pentru 11 loturi ale reabilitării liniei București – Craiova

CFR SA anunță în prezentul comunicat că Sucursala Regională de Căi Ferate București a primit oferte pentru procedura de licitație publică pentru ”Proiecte tip Quick Wins – Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru reabilitarea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii”, 11 loturi aferente liniei CF 100 București – Craiova.…

CNSC a suspendat licitația ARF pentru 16 locomotive electrice

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 01 noiembrie 2022, Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis suspendarea procedurii de achiziție a celor 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, în urma publicării pe portalul acesteia a soluției pe scurt în privința unei contestații formulate pe procedură, respectiv: “admite contestația în parte și dispune suspendarea până la judecarea pe fond”.…

ARF a lansat licitația pentru 12 rame electrice alimentate cu hidrogen

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că a transmis spre publicare în platforma națională de achiziții publice, SICAP anunțul de participare aferent proiectului de investiții „Achiziție 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen”. Acesta va fi disponibil și în platforma europeană de licitații (TED).…

CFR Marfă anunţă semnarea unui contract pentru transportul de carbune cu Primaria Iasi

CFR Marfă transmite ca a semnat cu Primăria Iasi contractul pentru transportul a cca.140.000 tone cărbune energetic pe relatia Depozit COMVEX Constanta Port- Statia Constanta Port Zona C- Municipiul Iasi – Centrala Termica si Electrica Holboca.

Transportul a fost câştigat în urma unei licitatii deschise organizată în data de 16.09.2022, la care au participat 2 operatori de transport feroviar.…

ARF a lansat licitația pentru 16 locomotive noi pentru viteze de maxim 200 km/h

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) anunţul nr. CN1048061, în urma validării de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP). Totodată, precizăm că anunţul de participare a fost transmis către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) și va fi publicat în termen de cinci zile pe site-ul www.ted.europa.eu.…

ARF lansează în licitație achiziția prin PNRR a 12 automotoare electrice pe hidrogen

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că azi, 30.09.2022, a transmis în SICAP anunțul de participare aferent proiectului de investiții „Achiziție 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen”.

După finalizarea procedurii de verificare ex-ante a ANAP, anunțul va putea fi consultat atât în platforma europeană de licitații (TED), cât și în cea națională (SICAP).…

Modernizarea liniei Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebes a fost avizată de CTE al Ministerului Transporturilor

Irinel Ionel Scriosteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, anunță că Comitetul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii 𝗮 𝗮𝘃𝗶𝘇𝗮𝘁 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗿𝗻𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟮𝟮𝟱 𝗸𝗺 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗹𝗲 𝗳𝗲𝗿𝗮𝘁𝗮, 𝗮𝗳𝗲𝗿𝗲𝗻𝘁𝗶 𝗺𝗮𝗴𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝗹𝗲𝗶 𝗳𝗲𝗿𝗼𝘃𝗶𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮 𝘀𝗶 𝗖𝗮𝗿𝗮𝗻𝘀𝗲𝗯𝗲𝘀. Linia este parte a Coridorului European Est-Mediteranean și asigurând legătura sudică dintre granița România/Ungaria cu Arad – Timișoara – Reșița (prin nodul Caransebeș) – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Alexandria (prin nodul Roșiorii de Vede) – București – Călărași și Slobozia (prin nodul Ciulnița) – Constanța.…

Ministerul Transporturilor a avizat lansarea licitației pentru încă 20 de trenuri electrice noi

A fost avizată în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor achiziția a încă 20 trenuri electrice de lung parcurs, anunță ministrul Sorin Grindeanu.

Licitația va fi derulată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară prin PNRR, la o valoare estimată de 180 milioane euro, la care care se adăuga costurile întreținerii și reparațiilor de aproximativ 270 milioane euro (sumă asigurată de operatorii feroviari în cadrul implementării contractelor de servicii publice).…