Autoritatea pentru Reformă Feroviară

ARF a semnat contractul pentru 12 trenuri pe hidrogen Siemens Mobility după ce inițial evenimentul a fost amânat. Primele unități ajung în România în 2028

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a semnat astăzi, 28 aprilie 2026, contractul pentru achiziția a 12 automotoare electrice alimentate cu hidrogen (RE‑H), împreună cu Asocierea Siemens Mobility, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Documentul a fost semnat de președintele ARF, Claudiu‑Marinel Mureșan, și de directorul general Siemens Mobility România, Emil Gabriel Voinea.…

ARF finalizează recepția preliminară pentru rama electrică RE‑IR Coradia Stream TS22. Alstom ajunge astfel la 21 din cele 37 de rame Coradia livrate

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat finalizarea recepției preliminare pentru rama electrică interregională Coradia Stream RE‑IR – unitatea TS22, în cadrul unei verificări desfășurate astăzi, 28 aprilie 2026, la Depoul Alstom din incinta Atelierelor CFR Grivița. Procedura a fost realizată de o echipă mixtă formată din reprezentanți ARF, EGIS și Alstom, în conformitate cu etapele tehnice prevăzute în contractul de achiziție.…

Semnarea contractului ARF-Siemens pentru cele 12 automotoare cu hidrogen se amână din cauza demisiei președintelui ARF. Ceremonia trebuia să aibă loc pe 28 aprilie

In cursul zilei de astăzi, Președintele ARF Claudiu Mureșean și-a dat demisia din funcție în urma mișcărilor politice din ultimele zile. Din păcate demisia acestuia va amâna și semnarea contractului pentru automotoarele cu hidrogen achiziționate de la Siemens. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță revocarea ceremoniei de semnare a Contractului de achiziție a 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, a serviciilor de mentenanță și de alimentare cu hidrogen, necesare funcționării acestora”, între ARF și Asocierea Siemens Mobility, ce urma să aibă loc mâine, 28 aprilie 2026, începând cu ora 10.30, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), conform informării transmise astăzi pe adresa redacției.…

ARF finalizează recepția pentru punerea în serviciu comercial a ramei electrice Alstom Coradia RE‑IR TS18. Este a 5a ramă a InterRegional Călători

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat că, în 24 aprilie 2026, a fost realizată recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a ramei electrice interregionale RE‑IR TS18, în cadrul unei verificări efectuate de o echipă mixtă ARF–EGIS–Alstom la Depoul Alstom din incinta Atelierelor CFR Grivița.…

ARF și Ministerul Transporturilor au semnat contractele de finanțare pentru 20 de rame electrice interregionale și 16 locomotive noi – investiții de peste 250 milioane euro pentru modernizarea transportului feroviar

Autoritatea pentru Reformă Feroviară și Ministerul Transporturilor au semnat contractele de finanțare pentru achiziția a 20 de rame electrice interregionale și 16 locomotive electrice, proiecte majore prin care România accelerează modernizarea transportului feroviar de călători. Investițiile depășesc 250 de milioane de euro, inclusiv TVA, și sunt finanțate integral prin Fondul pentru Modernizare, după transferul inițial din PNRR.…

Alstom: trenurile Coradia Stream din România au parcurs echivalentul a aproape cinci ocoluri complete ale Pământului în fiecare lună

Flota de trenuri electrice Coradia Stream livrată de Alstom pentru CFR Călători a atins un nou prag important: peste 1 milion de kilometri parcurși în exploatare comercială. Performanța vine la doar câteva luni de la introducerea în circulație cu pasageri, începută la 20 noiembrie 2024.Cele…

ARF finalizează recepția preliminară pentru încă două rame electrice Coradia Stream RE‑IR – unitățile TS20 și TS21

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat efectuarea recepției preliminare pentru două noi rame electrice interregionale Coradia Stream, unitățile TS20 și TS21, în cadrul unei verificări realizate pe 20 aprilie 2026 de o echipă mixtă ARF–EGIS–Alstom la Depoul Alstom din incinta Atelierelor CFR Grivița.…

Prezentare foto-video mobilitate.eu – Cum arată ramele Siemens Mireo Plus alimentate cu hidrogen ce vor ajunge în România și vor fi exploatate de CFR Călători și Transferoviar Călători

În anul 2023 am avut ocazia de a participa la o serie de teste și prezentarea proiectelor verzi ale Siemens Mobility, cele două rame electrice alimentate cu hidrogen și cu baterii, construite pe noua platformă inovativă a Siemens, Mireo Plus. Testele au loc în cadrul centrului de testare și omologare Siemens din Wegberg-Wildenrath.…

România devine un pionier al mobilitatii cu hidrogen: ARF va semna contractul cu Siemens pentru Mireo Plus Hydrogen

România face un pas important către modernizarea transportului feroviar, odată cu introducerea trenurilor pe bază de hidrogen, o soluție sustenabilă și inovatoare pentru liniile neelectrificate.

Autoritatea pentru Reforma Feroviară (ARF) se pregătește să semneze, până la finalul lunii, contractul cu compania germană Siemens pentru achiziția trenurilor Mireo Plus Hydrogen.Proiectul…

Oficial – Primul tren operat prin licitație publică intră în circulație în România realizând un pas decisiv spre o piață feroviară concurențială

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță un moment de referință pentru transportul feroviar de călători din România: începând cu 15 aprilie 2026, primul tren operat în baza unui contract de servicii publice atribuit prin licitație a intrat în circulație comercială. Garnitura IR 16575, deservită de operatorul privat InterRegional Călători, marchează debutul unei noi etape în liberalizarea pieței, în conformitate cu legislația europeană.…

InterRegional călători circulă de astăzi cu noile trenuri Alstom Coradia pe ruta București – Brașov

Odată cu preluarea de la ARF a primelor 4 rame Alstom Coradia, unitățile RE-IR101 014, 015, 016 și 017, InterRegional Călători a început de astăzi, 15 aprilie 2026, operarea comercială a acestora pe ruta București – Brașov – București. Cele 4 rame fac parte din contractul CSP-L2 cu ARF, pentru preluarea și operarea a 13 rame electrice din cele 37 achiziționate de ARF.…

ARF recepționează rama Alstom Coradia RE‑IR TS17 și o predă operatorului InterRegional Călători pentru exploatarea comercială

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat că a fost finalizată recepția pentru punerea în serviciul comercial a ramei electrice RE‑IR TS17, în cadrul unei verificări efectuate astăzi, 8 aprilie 2026, de o echipă mixtă formată din specialiști ai ARF, EGIS și Alstom.…

Prima locomotivă electrică modernă Alstom Traxx pentru ARF a ajuns la București și a fost recepționată preliminar

Alstom a anunțat sosirea în București a primei locomotive electrice Traxx Passenger de nouă generație, destinată transportului feroviar de pasageri și livrată în cadrul contractului semnat în 2024 pentru 16 unități. Locomotiva produsă la Kassel a ajuns la Depoul Alstom Grivița, unde a trecut deja prin etapa de Recepție Preliminară, reprezentând un moment important în procesul de modernizare a materialului rulant gestionat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).…

ARF finalizează recepția pentru punerea în serviciu a ramei Coradia TS16 și recepțiile preliminare pentru recent sositele TS18 și TS19

Autoritatea pentru Reformă Feroviară anunță că a finalizat astăzi, 2 aprilie 2026, recepția pentru punerea în serviciul comercial a ramei electrice interregionale RE‑IR TS16 și recepțiile preliminare pentru unitățile TS18 și TS19, produse de Alstom în cadrul contractului pentru cele 37 de trenuri Coradia Stream destinate transportului interregional.…

Alstom începe probele cu a 16a ramă Coradia în timp ce încă două unități urmează să ajungă la București. A 15a ramă a finalizat probele și urmează să ajungă la InterRegional Călători

Alstom începe de astăzi probele cu rama Coradia RE-IR101 017, a 16a ramă sosită la București, după finalizarea probelor cu rama RE-IR101 016, care urmează să ajungă în scurt timp în parcul InterRegional Călători. Astfel parcul operatorului va ajunge la 4 rame recepționate, urmând luna aceasta și ramele 018 și 019 să sosească la București și să finalizeze procedurile.…

Alstom anunță intrarea în România a trenurilor Coradia 18 și 19 dar și începerea testelor de anduranță cu trenurile 16 și 17. Toate vor fi operate de InterRegional Călători

Proiectul Coradia Stream derulat de Alstom pentru Autoritatea pentru Reformă Feroviară continuă să avanseze, odată cu finalizarea recepției preliminare pentru trenurile cu numerele 16 și 17 în Depoul Alstom Grivița din București. Cele două unități vor intra în perioada următoare în testele de anduranță obligatorii, etapă necesară înainte de introducerea în serviciul comercial.…