Caile Ferate Romane

A fost emisă autorizația de construire pentru electrificarea liniei de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire nr. 28/03.04.2026 pentru lucrările din etapa I a proiectului „Reabilitare linie de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră”, care vizează electrificarea tronsonului dintre cap Y Dărmănești și cap Y Vicșani, precum și reabilitarea podului peste râul Suceava din stația Dornești.…

CFR SA a achiziționat noi utilaje grele de cale pentru modernizarea infrastructurii feroviare din regiunea Galați–Buzău

CFR SA continuă programul amplu de modernizare a flotei de utilaje feroviare, prin achiziția și punerea în exploatare a unor echipamente specializate esențiale pentru mentenanța și reabilitarea căilor ferate. În această săptămână, în inventarul S.R.C.F. Galați – Divizia Linii / S.R.L.U.…

Prima locomotivă electrică modernă Alstom Traxx pentru ARF a ajuns la București și a fost recepționată preliminar

Alstom a anunțat sosirea în București a primei locomotive electrice Traxx Passenger de nouă generație, destinată transportului feroviar de pasageri și livrată în cadrul contractului semnat în 2024 pentru 16 unități. Locomotiva produsă la Kassel a ajuns la Depoul Alstom Grivița, unde a trecut deja prin etapa de Recepție Preliminară, reprezentând un moment important în procesul de modernizare a materialului rulant gestionat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).…

Alstom a început probele de anduranță cu a 16a ramă Coradia. InterRegional a încărcat mersul trenurilor pe ruta București – Brașov urmând să înceapă operarea noilor rame în scurt timp

Alstom a început săptămâna acesta probele de anduranță cu a 16a ramă Coradia, RE-IR101 017, a patra ce va fi operată în cadrul contractului CSP-L2 de InterRegional Călători. Probele se vor realiza ca de obicei pe rutele București – Constanța și București – Brașov, în depoul Alstom Grivița fiind sosite și ramele 018 și 019, acestea urmând să intre în scurt timp în programul de teste.…

BAWI finalizează montarea a 10 km de catenară pe firul II Suștra–Recaș–Izvin pentru deschiderea circulației pe 16 aprilie 2026

Departamentul de Electrificare Vest din cadrul BAWI avansează rapid cu lucrările de electrificare pe firul II al secțiunii Suștra–Recaș–Izvin, unde echipele au montat deja aproximativ 10 kilometri de catenară și instalațiile aferente PICV. Intervențiile fac parte din programul de modernizare a infrastructurii feroviare din vestul țării și sunt esențiale pentru redeschiderea circulației trenurilor, programată pentru 16 aprilie 2026.…

Noile transformatoare de 16 MVA pentru modernizarea electrificării feroviare au ajuns în stația Fetești

SRCF Constanța anunță sosirea și instalarea noilor transformatoare de putere destinate modernizării sistemului de electrificare din stația CF Fetești, parte a proiectului amplu „Lucrări în stațiile CF Fetești și Ciulnița, de pe linia București–Constanța”. Echipamentele au fost livrate pe cale maritimă prin Portul Constanța și transportate ulterior către amplasament printr-un convoi agabaritic, operațiune care a necesitat planificare detaliată, avize speciale și coordonare între instituțiile implicate.…

CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor pe ruta Arad–Timișoara din cauza lucrărilor la infrastructura

CFR Călători informează că, în perioada 3–16 mai 2026, vor interveni modificări importante în circulația trenurilor pe relația Arad–Timișoara Nord, ca urmare a lucrărilor executate de CFR SA între stațiile Băile Călacea și Aradu Nou. Intervențiile la infrastructura feroviară impun anularea unor trenuri pe acest segment și introducerea transbordării rutiere pentru pasageri.…

RELOC finalizează cu succes proba de predare pentru locomotiva ELASMO 014

RELOC anunță finalizarea cu succes a probei de predare pentru locomotiva ELASMO 014, un nou pas important în programul de modernizare și creștere a disponibilității materialului rulant destinat transportului feroviar de călători. Unitatea a fost livrată chiar în perioada sărbătorilor pascale și este pregătită să intre în exploatare, contribuind la eficientizarea mobilității și la atingerea obiectivelor asumate prin proiectele finanțate prin PNRR.…

CFR finalizează evaluarea ofertelor pentru Lotul 3 al proiectului ERTMS pe ruta Predeal–București–Constanța și pregătește semnarea contractului

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță finalizarea procedurii de evaluare a ofertelor pentru Lotul 3 din proiectul „Implementarea măsurilor necesare funcționării sistemului ERTMS pe secțiunea Predeal – București – Constanța și extinderea sistemului GSM‑R pe rețeaua primară de transport feroviar”.…

CFR lansează licitația pentru servicii de pază la Gara de Nord și sediul SRCF București pentru următorul an

CFR SA, prin Sucursala Regională CF București, a publicat în SEAP anunțul de participare pentru achiziția serviciilor de pază la Stația București Nord – grupele A și B – precum și la sediul SRCF București. Contractul, estimat la 3.011.959,88 lei fără TVA, vizează asigurarea protecției obiectivelor feroviare conform cerințelor din caietul de sarcini și legislației specifice din domeniul securității fizice.…

ARF finalizează recepția pentru punerea în serviciu a ramei Coradia TS16 și recepțiile preliminare pentru recent sositele TS18 și TS19

Autoritatea pentru Reformă Feroviară anunță că a finalizat astăzi, 2 aprilie 2026, recepția pentru punerea în serviciul comercial a ramei electrice interregionale RE‑IR TS16 și recepțiile preliminare pentru unitățile TS18 și TS19, produse de Alstom în cadrul contractului pentru cele 37 de trenuri Coradia Stream destinate transportului interregional.…

CFR Călători suplimentează trenurile de Paște și recomandă achiziția biletelor în avans pentru evitarea aglomerației

CFR Călători anunță că, pentru perioada Sfintelor Sărbători de Paște, pune la dispoziția publicului capacitatea maximă de transport disponibilă, astfel încât pasagerii să poată călători către destinațiile dorite în condiții cât mai bune. În zilele cu trafic ridicat, compania va suplimenta operativ trenurile de pe rutele cele mai solicitate, în special cele care leagă Bucureștiul de marile orașe din principalele regiuni ale țării, în funcție de cererea de transport și de disponibilitatea materialului rulant.…

Alstom începe probele cu a 16a ramă Coradia în timp ce încă două unități urmează să ajungă la București. A 15a ramă a finalizat probele și urmează să ajungă la InterRegional Călători

Alstom începe de astăzi probele cu rama Coradia RE-IR101 017, a 16a ramă sosită la București, după finalizarea probelor cu rama RE-IR101 016, care urmează să ajungă în scurt timp în parcul InterRegional Călători. Astfel parcul operatorului va ajunge la 4 rame recepționate, urmând luna aceasta și ramele 018 și 019 să sosească la București și să finalizeze procedurile.…

SCRL Brașov a finalizat probele cu a 9a locomotivă LEMA4000 modernizată cu fonduri PNRR. Se pregătesc a 10a și a 11a cu perspective de finalizare a lotului de 17 la mijlocul verii

SCRL Brașov a finalizat zilele trecute probele de performanță cu locomotiva 483-016, a 9a locomotivă LEMA4000 modernizată cu fonduri PNRR. Locomotiva face parte din lotul de 17 unități pe 4 osii, modernizate cu motoare asincrone și ETCS, din vechea locomotivă produsă de Rade Koncar rămânând doar caroseria.…

SRCF Galați marchează 59 de ani de activitate și rămâne un pilon al infrastructurii feroviare din estul și sud‑estul României

Sucursala Regională de Căi Ferate Galați aniversează astăzi 59 de ani de la înființare, moment care marchează aproape șase decenii de activitate continuă în dezvoltarea și administrarea infrastructurii feroviare din estul și sud‑estul țării. Creată la 1 aprilie 1967, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.…