Redacția Mobilitate.eu

ARF a recepționat ultima ramă Coradia din cele 12 alocate CFR Călători prin contractul CSP-L1. Aceasta va intra pe București – Brașov – Timișoara

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat recepția ramei electrice interregionale RE‑IR TS13, produsă de Alstom în cadrul contractului pentru cele 37 de trenuri Coradia Stream destinate transportului feroviar de călători din România. Verificările au avut loc pe 5 martie 2026, la Depoul Alstom din incinta Atelierelor CFR Grivița, în prezența echipei de proiect ARF, a reprezentanților EGIS și ai producătorului francez.…

Lucrările de modernizare la stația Valu lui Traian avansează la 70%

Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa 1, zona Valu lui Traian, înaintează într-un ritm accelerat, stadiul fizic al lucrărilor ajungând la aproximativ 70% de la emiterea ordinului de începere din 14 ianuarie 2025, transmite CFR SA. Proiectul, cu o valoare estimată de 372,6 milioane lei fără TVA, reprezintă una dintre cele mai importante investiții în creșterea capacității de tranzit feroviar către și dinspre port, fiind finanțat prin CEF – Military Mobility, bugetul de stat și fonduri proprii CFR SA.…

Târgu Jiu extinde rețeaua de troleibuz cu încă 3 km și lansează o licitație de peste 8 milioane lei pentru proiectare și execuție

Primăria Municipiului Târgu Jiu a lansat procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente etapei a doua a proiectului „Extindere transport public cu troleibuzul în Municipiul Târgu Jiu”, o investiție majoră în mobilitatea electrică a orașului. Contractul, cu o valoare estimată de 8.336.273,08 lei fără TVA, include atât serviciile de proiectare completă, cât și execuția lucrărilor necesare extinderii rețelei de contact și amenajării noilor stații pentru călători.…

STPT Timișoara lansează licitația pentru servicii de spălare și igienizare a tramvaielor, autobuzelor și troleibuzelor, în valoare de aproape 2 milioane de lei

Societatea de Transport Public Timișoara a deschis o procedură de achiziție pentru servicii de spălare și igienizare a vehiculelor din flotă, un contract esențial pentru menținerea standardelor de curățenie și siguranță în transportul public. Conform documentației din anunțul publicat în SEAP, serviciile vor acoperi întreaga gamă de vehicule aflate în exploatare: tramvaie, autobuze, troleibuze și microbuze, operate în arealul municipiului Timișoara.…

CAF a început construcția noului depou feroviar din Neubeckum pentru trenurile electrice pe baterii din Westfalia

CAF a marcat oficial începerea lucrărilor la noul depou feroviar din Neubeckum, odată cu ceremonia de punere a pietrei de temelie organizată pe 3 martie 2026, în prezența reprezentanților companiei, ai autorităților locale și ai asociațiilor de transport. Noua facilitate va asigura întreținerea trenurilor regionale baterie-electrice destinate liniilor reactivare RB 68 (viitoarea S8, Münster–Sendenhorst) și RB 76 (Harsewinkel–Gütersloh–Verl), parte a rețelei Nördliches Westfalen.…

ÖBB primește avizul de mediu pentru noua linie Köstendorf–Salzburg realizând un pas decisiv spre extinderea Weststrecke

Proiectul de extindere la patru fire a Weststrecke în zona Flachgau, pe segmentul Köstendorf–Salzburg, înaintează cu un nou pas esențial, după ce Land Salzburg, în calitate de autoritate responsabilă pentru protecția naturii, a emis un aviz favorabil pentru lucrările planificate. Decizia confirmă respectarea tuturor cerințelor prevăzute de legislația de mediu și marchează o etapă importantă în direcția începerii construcției.…

Alstom a început testele cu a doua ramă Coradia pentru InterRegional Călători. Operatorul va incepe operarea cu noile rame după mijlocul acestei luni

Alstom a început de astăzi testele cu a doua ramă alocată operatorului InterRegional Călători, în cadrul contractului CSP-L2 pentru 13 rame electrice. Rama RE-IR101 015 a ieșit prima dată pe rețea, urmând că parcurgă câteva zile de probe de anduranță, pentru ca săptămâna viitoare să fie predată operatorului.…

ARF a recepționat preliminar rama electrică regională PESA 655-5 051 și a aprobat punerea ei în serviciul comercial. Încă nu comunică nimeni operatorul și data la care vor începe să opereze

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a finalizat recepția preliminară și recepția pentru punerea în serviciul comercial a ramei electrice regionale RE-R PESA 655-5 051, în urma verificărilor efectuate pe 4 martie 2026 în incinta Atelierelor CFR Grivița. Echipa mixtă ARF–PESA a încheiat și „Testul de Acceptare la Fabrică”, care a inclus inspecții vizuale și analiza documentației tehnice privind cerințele de proiectare și specificațiile obligatorii ale vehiculului.…

BKK Budapesta începe proiectarea modernizării depoului Száva pentru noile tramvaie CAF

Budapesti Közlekedési Központ (BKK) a semnat contractele pentru proiectarea modernizării depoului Száva din Ferencváros, o investiție esențială pentru integrarea noilor tramvaie CAF aflate deja în livrare. Depoul, care găzduiește în prezent o parte importantă a flotei, va trebui extins și adaptat pentru a putea asigura staționarea și întreținerea celor 46 de tramvaie CAF scurte ce urmează să intre în exploatare.…

Alpha Trains și Lineas extind parteneriatul prin închirierea a două locomotive hibride EURO9000

Alpha Trains și Lineas își consolidează colaborarea prin semnarea unui nou acord de leasing pentru două locomotive Stadler EURO9000, un pas important în direcția modernizării și decarbonizării transportului feroviar de marfă pe coridoarele europene. Cele două locomotive fac parte din comanda strategică de 12 unități plasată de Alpha Trains în 2023, iar prima livrare este programată pentru martie 2026, potrivit comunicatului oficial.…

CFR SA licitează un acord cadru pe 4 ani pentru traverse din beton cu valoarea de până la 308 milioane lei. Vor fi achiziționate până la 800 mii de traverse

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat în SEAP o nouă licitație majoră pentru achiziția de traverse din beton echipate cu sisteme de prindere elastică directă, necesare pentru lucrările de întreținere și reparații ale liniilor de cale ferată. Procedura, transmisă pe 3 martie și publicată pe 4 martie 2026, are o valoare estimată cuprinsă între 15,4 milioane și 308 milioane lei, fiind organizată sub forma unui acord‑cadru fără împărțire pe loturi.…

Fenniarail investește în două locomotive electrice Siemens Vectron pentru extinderea transportului feroviar de marfă din Finlanda

Fenniarail a anunțat achiziția a două locomotive electrice Siemens Vectron, care vor fi livrate în 2027, consolidând astfel capacitatea companiei de a răspunde cererii tot mai mari din partea industriei finlandeze. Decizia vine pe fondul creșterii volumelor de transport în sectorul forestier și al extinderii operațiunilor către noi tipuri de marfă, inclusiv transportul de pastă de celuloză, programat să înceapă în acest an.…