Astra Arad ar putea livra 100 de tramvaie la Belgrad. Consiliul local al capitalei Serbiei a contactat compania din Arad

Consiliul local al capitalei Serbiei a transmis un comunicat de presă prin care anunță că a contactat compania Astra Arad în vederea definitivării procedurilor de achiziție a unui lot de 100 de tramvaie, cel mai probabil din gama 18-27 de metri, care vor fi achiziționate printr-o procedură care se încheie în luna mai. Conform consiliului local, negocierile cu Astra Arad vin în contextul în care compania din Arad vine cu un tramvai ultramodern, cu licență și boghiuri Siemens, în baza unui model apreciat internațional. Valoarea achiziției este de 25 de miliarde de dinari, echivalentul a 213 milioane de euro.
Astra Arad produce de peste 10 ani modelul Astra Imperio, vândut și exploatat cu succes în România, cea mai mare comandă fiind pentru Municipiul București, unde au fost livrate 100 de tramvaie de 36 de metri din gama Metropolitan, dar și în orașele Cluj, Arad, Oradea, Galați și Brăila, Astra viind principalul și unicul producător de tramvaie din România.
Foto: mobilitate.u