Asociația Metrou Ușor – Timișoara își aruncă la fier vechi vehiculele păstrate pentru muzeu
Asociația Metrou Ușor transmite un comunicat prin care atrage atenția că Timișoara își aruncă la fier vechi vehiculele păstrate pentru muzeu, în plină pandemie, timp în care societatea civilă nu poate interveni. Redăm comunicatul asociației:
Societatea de Transport Public Timișoara a demarat o licitație pentru „valorificarea ca deșeuri a mijloacelor de transport și a mijloacelor fixe scoase din uz”. Problema este că aceste mijloace de transport nu sunt deșeuri, ci piese unicate de muzeu, de patrimoniu național și european, unele chiar încadrate ca patrimoniu mobil și apărate prin legea 182/2000 reactualizată art. 82. Pe lista de vânzare la fier vechi se regăsesc tramvaie românești unicat Timiș, troleibuze românești unicat DAC/Rocar, autobuzul românesc unicat Rocar U312 și autobuzele Ikarus, toate acestea fiind vehicule de muzeu rare, cu o însemnată valoare istorică.
Vehiculele au fost păstrate ani de zile în vederea restaurării și expunerii lor în Muzeul Transportului Public „Corneliu Mikloși” din Timișoara. Între anii 2008-2010 s-au investit sume importante de bani în reabilitarea acestora, însă totul s-a dus pe apa sâmbetei din cauza neglijenței autorităților. În urma reabilitării, aceste vehicule au fost depozitate în condiții improprii, mai întâi în depoul Take Ionescu, în aer liber, iar din 2018, în depoul Dâmbovița, pe pământ. Acestea au fost expuse constant intemperiilor, accentuând o degradare prematură. Acestea, însă, pot fi ușor restaurate și expuse.
Considerăm ca fiind inacceptabilă inițierea demersului de vânzare la fier vechi tocmai acum, pe timpul pandemiei COVID-19, când ordonanțele militare reduc la minimum capacitatea societății civile de a interveni, fiind o perioadă în care autoritățile ar trebui să fie preocupate exclusiv de oprirea pandemiei, ci nu de ștergerea istoriei naționale. Astfel, Asociația „Metrou Ușor” înaintează către autorități solicitarea de a abandona orice demers de casare, cerând totodată autorităților încadrarea acestor exponate cu valoare istorică în patrimoniul național mobil, pentru a le feri prin lege de inițiative menite să șteargă istoria națională și europeană.
Foto: Asociația Metrou Ușor