Primăria Cluj Napoca licitează modernizarea Bulevardului 21 Decembrie 1989 cu benzi dedicate transportului public
Primăria Cluj Napoca a lansat licitația pentru „Proiectare, asistenta tehnica si executie lucrari pentru obiectivul de investitii LUCRARI DE MODERNIZARE BULEVARDUL 21 DECEMBRIE 1989: Realizare benzi dedicate transportului public in comun-etapa 1 (inclusiv lucrari de infrastructura, amenajare spatiu public, semaforizare, iluminat public si mobilier urban”, cu o valoare estimată la 44,3 milioane lei și un termen de execuție de 15 luni de la semnarea contractului. Fondurile sunt asigurate prin Programul Operational Regional – POR 2014-2020. Ofertele pot fi depuse până la data de 29.03.2019, urmând ca atribuirea să aibă loc până la data de 29.07.2019.
Conform caietului de sarcini, lucrările se vor baza pe următoarele obiective, pe tronsoane, citat întreg din caietul de sarcini:
1. Tronsonul 1 – B-dul 21 Decembrie 1989 (între Piața Unirii și Prefectură), inclusiv str. David Ferenc
Obiective şi măsuri / Activități / sub-activități: propuse prin proiect:
– amenajarea de benzi dedicate transportului în comun și bicicletelor, pe ambele laturi de 4,50m lățime(banda nordică va fi delimitată fizic printr-o bordură din piatră naturală)
– reducerea dimensiunilor benzilor curente la 2,75m
– banda de transport în comun de pe latura nordică se întrerupe între ”Sora” și piața Unirii, permițând aceesul autovehiculelor pe str. Ferdinand)
– mutarea stației din dreptul liceului unitarian în dreptul str. David Ferenc (care va deveni pietonală) și a stației din dreptul str. Bolyai vis-a-vis de liceul unitarian, unde spațiul este mai generos)
– benzile de biciclete vor avea culoarea verde și vor fi la nivel cu carosabilul benzii de transport în comun
– amplasarea de parcări pentru biciclete, locuri pentru repaos, locuri pentru amplasarea teraselor, acolo unde lățimea trotuarului este suficient de mare pentru a asigura fluxurile pietonale
– înlocuirea suprafețelor de călcare – folosirea pavajelor din plăci de piatră naturală
– introducerea cablurilor aeriene în subteran
– s-au prevăzut semafoare dedicate traficului pentru biciclete și pentru traficul transportului în comun, care vor fi parte din sistemul integrat de semaforizare
– accesibilizarea spațiului public pentru persoanele cu dizabilități și protecția acestora (pavajecumarcaje tactile integrate, semafoare cu dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiente de vedere)
– ameliorarea securităţii, siguranţei şi comfortului cetăţenilor pe timp de noapte, prin folosirea unui sistem de iluminat public modern și eficient
– plantarea de arbori, în corelare cu noile poziții ale sistemelor pentru iluminat public
– reducerea consumului de energie electrică şi implicit a gazelor cu efect de seră (ex. CO2), prin utilizarea de tehnologii ce permit reducerea fluxului luminos pentru paliere orare.
Strada David Ferenc
Obiective şi măsuri / Activități / sub-activități: propuse prin proiect:
– pietonalizarea primului tronson al străzii cu propunerea mutării standului de taxi pe strada Curie, pe aceeasi lungime
– pavarea cu plăci din piatră naturală, fără diferențe de nivel
– bicicliștii vor putea folosi aceasta stradă, la comun cu pietonii
– înlocuirea sistemelor de iluminat public
amplasarea de locuri pentru șezut
2.Tronsonul 2 – B-dul 21 Decembrie 1989 intersecție cu Piața Avram Iancu (între Prefectură și Regionala C.F.R.)
Obiective şi măsuri / Activități / sub-activități: propuse prin proiect:
– Banda dedicată transportului în comun și bicicletelor este prelungită în dreptul pieței pe latura sudică
– pista de biciclete situată pe latura nordică va fi delimitată fizic (față de trotuar cu bordură cu pasul de 6-8cm și cuburi (bolarzi) iar față de carosabil de o fîșie se 1,90m pe care se vor amplasa arbori și rastele pentru parcarea bicicletelor)
– păstrarea organizării și a numărului de benzi în intersecție
– amplasarea de parcări pentru biciclete
– înlocuirea suprafețelor de călcare – folosirea pavajelor din plăci de piatră naturală
– introducerea cablurilor aeriene în subteran
– ameliorarea securităţii, siguranţei şi comfortului cetăţenilor pe timp de noapte, prin folosirea unui sistem de iluminat public modern și eficient
– plantarea de arbori, în corelare cu noile poziții ale sistemelor pentru iluminat public
– reducerea consumului de energie electrică şi implicit a gazelor cu efect de seră (ex. CO2), prin utilizarea de tehnologii ce permit reducerea fluxului luminos pentru paliere orare
– înlocuirea sistemului de semaforizare (inclusiv programele de funcționare ale intersecției) cu unul modern, adaptiv cu semafoare dedicate transportului în comun, bicicliștilor, pietonilor și traficului general.
3.Tronsonul 3 -B-dul 21 Decembrie 1989 (între Regionala C.F.R. și The Office)
Obiective şi măsuri / Activități / sub-activități: propuse prin proiect:
– amenajarea de benzi dedicate transportului în comun și bicicliștilor, pe ambele laturi de 4,50m lățime (banda nordică va fi delimitată fizic printr-o bordură din piatră naturală)
– spațiul destinat traficului bicicliștilor va fi marcat pe toată lungimea cu culoarea verde; în dreptul stațiilor acest marcaj se întrerupe urmând ca bicicliștii să depășeasca mijloacele de transport în comun prin stânga;
– reducerea benzilor curente de la 4 la 3
– după stația de transport în comun din dreptul bisericii Reformate( spre vest) se propune o a patra bandă curentă pentru a permite virajul autoturismelor spre strada Constanța și apoi spre strada Cuza Vodă
– amplasarea de parcări pentru biciclete și locuri pentru repaos, acolo unde lățimea trotuarului este suficient de mare pentru a asigura fluxurile pietonale
– înlocuirea suprafețelor de călcare – folosirea pavajelor din plăci de piatră naturală
– introducerea cablurilor aeriene în subteran
– ameliorarea securităţii, siguranţei şi comfortului cetăţenilor pe timp de noapte, prin folosirea unui sistem de iluminat public modern și eficient
– plantarea de arbori, în corelare cu noile poziții ale sistemelor pentru iluminat public
reducerea consumului de energie electrică şi implicit a gazelor cu efect de seră (ex. CO2), prin utilizarea de tehnologii ce permit reducerea fluxului luminos pentru paliere orare.
4.Tronsonul 4 – B-dul 21 Decembrie 1989 (între The Office și Biserica Sf. Petru)
Obiective şi măsuri / Activități / sub-activități: propuse prin proiect:
– amenajarea de benzi dedicate transportului în comun și bicicliștilor, pe ambele laturi de 4,50m lățime (benzile vor fi delimitate fizic printr-o bordură din piatră naturală)
– spațiul destinat traficului bicicliștilor va fi marcat pe toată lungimea
– banda de transport în comun de pe latura nordică începe în zona parcelei Companiei de apă
– în aceeași zonă se propune amplasarea stației de transport în comun care în prezent este situată în dreptul The Office
– banda dedicată de pe latura sudică se continuă și după intersecția cu str. Petofi Sandor
– mutarea stațiilor și a trecerii din dreptul ”The Office” spre est, pentru a simplifica accesele la ansamblul de birouri
-amplasarea unui semafor suplimentar, corelat , în dreptul The Office, pentru asigurarea relației de stânga, spre centru, dinspre str. Petofi Sandor
– amplasarea de parcări pentru biciclete și locuri pentru repaos, acolo unde lățimea trotuarului este suficient de mare pentru a asigura fluxurile pietonale
– înlocuirea suprafețelor de călcare – folosirea pavajelor din plăci de piatră naturală
– introducerea cablurilor aeriene în subteran
– ameliorarea securităţii, siguranţei şi comfortului cetăţenilor pe timp de noapte, prin folosirea unui sistem de iluminat public modern și eficient
– plantarea de arbori, în corelare cu noile poziții ale sistemelor pentru iluminat public
– reducerea consumului de energie electrică şi implicit a gazelor cu efect de seră (ex. CO2), prin utilizarea de tehnologii ce permit reducerea fluxului luminos pentru paliere orare.
– amenajarea unui scuar plantat în zona portalului baroc de intrare în incinta bisericii Sfântul Petru, prin desființarea parcărilor, în condițiile amenajării recente a unui parking public în zona viitorului Centru Cultural Transilvaia
– amplasarea de mobilier urban: parcări pentru biciclete, locuri pentru repaos, cișmele
– integrarea stației de închiriere biciclete (”self – service”)
– stand de taxi (cu 2 poziții pt taxiuri electrice) pe latura de sud, în dreptul bisericii Sf. Petru
– mutarea zonei de întoarcere spre vest cu scopul realizării unei suprafețe pietonale compacte în zona de intrare a bisericii
– se propune mutarea spre est a trecerii de pietoni din intersecția str. Buftea- bul. 21 decembrie, pentru a asigura fluxurile auto dinspre str. Buftea spre Centru, în ipoteza implementării unui sens unic pe str. Buftea
– propunem ca în paralel / în corelare cu derularea acestui proiect să se realizeze reamnajarea suprafeței de intrare la banca BRD, disfuncțională , cu o ”organizare” inacceptabilă din punct de vedere urbanistic.
La racordul cu străzile secundare, circulația pietonilor va fi prioritara. În unele cazuri, pe bulevardul 21 decembrie, trotuarul va fi continuu în dreptul unor străzil laterale (str. Baba Novac,str. Bolyai) accesul autoturismelor fiind posibil prin asigurarea unor borduri teșite (similar cu accesele auto în curțile imobilelor).
Din rațiuni de siguranță, pe străzile cu trafic intens, bicicliștii ar trebui sa circule separat față de mijloacele de transport în comun, pe piste sau benzi pentru biciclete. În acest sens sunt necesare măsuri de reducere a numărului de benzi auto sau a lățimii acestora, diminuarea numărului parcărilor sau reducerea dimensiunilor trotuarelor.
Totuși, este din ce în ce mai folosită soluția benzilor dedicate transportului în comun și bicicletelor, în zonele cu țesuturi dense, mai ales în zonele centrale. Dacă dimensiunile benzii dedicate nu sunt suficiente pentru depășirea în siguranță a cicliștilor, acest lucru duce la întârzierea mijloacelor de transport în comun și la beneficii limitate pentru bicicliști – posibile conflicte de trafic în zona stațiilor și a semafoarelor. În aceste condiții, cicliștii experimentați vor aprecia această măsură, nemaifiind nevoiți să circule la comun cu traficul general, însă cei neexperimentați vor simți lipsa de comfort iar părinții vor ezita în a le permite copiilor neînsoțiți să circule pe banda dedicată transportului în comun.
Pentru benzile dedicate sunt recomandate următoarele lățimi:
– 3,00-3,25m pe distanțe scurte între stații, unde autobuzele nu circulă cu mai mult de 30 km/h;
– minim 4,50m – pentru rutele cu frecvență mare a transportului în comun și distanțe mari între stații,
pentru a asigura depășirea în siguranță a bicicliștilor
– lățimi între 3,25 și 4,50m sunt de evitat (mai ales daca banda este separată fizic) datorită unei situații ambigue: atât șoferii de bus cât și bicicliștii vor avea doar impresia că depășirea se poate realiza în siguranță
Pentru asigurarea implementării cu succes este necesară o cooperare strânsă cu operatorul de transport în comun: este recomandată pregătirea/informarea șoferilor în legătură cu comportamentul bicicliștilor în trafic și stabilirea unui mod comun de tratare a zonelor conflictuale (stații, intersecții etc.). Este deasemenea necesară implementarea unor marcaje clare, unitare, cu pictograme, săgeți, traseul sugerat al bicicliștilor și semaforizarea separată- trafic general/transport în comun/biciclete
Foto: Andrei Marian