Fonduri Europene de 39 milioane de euro pentru drumuri europene in judetul Bacau

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 3: Neamț-Bacău.

„În ultimele săptămâni am semnat contracte de finanțare pentru investiții de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere din toate regiunile istorice ale țării. Acest demers va continua și în viitorul apropiat, fiindcă mă număr printre cei care cred cu tărie că infrastructura de transport este vitală pentru dezvoltare” – a afirmat ministrul.

Cu o valoare totală de 184,6 mil. lei, din care 175,6 mil. lei (aprox. 39 mil. euro) finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional (POR), proiectul are ca obiectiv creșterea gradului de accesibilitate a localităților aferente comunelor Damienești, Negri, Prăjești, Traian, Secuieni, Izvoru Berheciului, Colonești, Răchitoasa, Motoșeni, Glăvănești, Podu Turcului, localități adiacente drumurilor județene modernizate.

De rezultatele modernizării celor 94 de km de drum județean vor beneficia locuitorii din localitățile repective, agenții economici din zonă, care vor avea un timp de transport redus cu 30%, precum și participanții la traficul rutier.



Despre proiect
Proiectul „REGIUNEA NORD – EST – AXA RUTIERĂ STRATEGICĂ 3: NEAMT-BACAU, DJ 207D (limită județ Neamț – Traian – DN2F, km 28+000 – 50+254), DJ 241 (limită județ Vrancea – Podu Turcului – Izvoru Berheciului, km 25+000 – 83+368) și DJ 241A (Izvoru Berheciului- Secuieni, km 64+250 – 78+114)” are o perioadă de implementare de 62 de luni și este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritate de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Despre Programul Operațional Regional 2014-2020
Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

Info: MDRAP

CFR pregateste reabilitarea garii istorice din Curtea de Arges
Fotoreportaj – Calea ferata si tunelul feroviar din zona Lujerului

1.085 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *