Transport

Autoritatea pentru Reforma Feroviară anunță finalizarea documentelor pentru achiziția a 40 de rame electrice noi

În data de 14.03.2019, Autoritatea pentru Reforma Feroviară a finalizat împreună cu Banca Europeană de Investiții și JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions – Asistenţă Comună pentru Susţinerea Proiectelor în Regiunile Europene) documentele de licitație pentru achiziția primului lot de 40 de Rame Electrice Regionale, RE-R, și întreținerea acestora pentru pe o perioadă de 15 ani.

Acest material rulant este destinat pentru transportul feroviar de călători în trafic suburban și regional.
Valoarea estimată este de 230 milioane euro și va fi finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.
Anunţul de intenție a fost publicat în SICAP și JOUE și se află în așteptare, în vederea verificării și validării documentației de licitație de Agenția Națioanală pentru Achiziții Publice (ANAP).

RE-R vor trebui să îndeplinească cerinţele prevăzute în specificaţiile tehnice de interoperabilitate.
Ulterior, vor fi organizate și licitațiile pentru celelalte tipuri de material rulant, care va fi utilizat în traficul feroviar pe linii electrificate si neelectrificate.


Sursa: ARF – Autoritatea pentru Reforma Feroviară

855 Vizualizări

2 comments

    1. Cel mai probabil e o actualizare, anuntul de intentie pentru cele 20 fiind publicat, iar licitatia nu a fost lansata pana la sfarsitul lunii ianuarie cum se mentiona acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *